1 – prima zi

-Edward, nu mai manca atat de repede! ma certa mama ca de obicei. O sa ti se faca rau.

-Si de asemenea o sa intarzii. am adaugat eu cu gura plina de cereale.

-Decat sa ti se faca rau, mai bine intarzii cinci minute.

-Am plecat inainte sa imi dai tu cu lingurita ca la copiii de un an. am spus razand, apoi am pupat-o grabit pe obraz.

Oricat de protectoare, la sedinte chiar penibila, ar fi mama, tot mama ramane si tot o s-o iubesc.

Si iata-ma pe mine, Edward Cullen, in prima mea zi de liceu. Uneori chiar ma intreb cum mi-ar fi fost viata daca as fi ales sa merg la liceu in alta parte, si nu in cel mai mic oras pe care l-am cunoscut vreodata. Probabil ca la Bucuresti se gasesc destule licee bune, dar eu nu am vrut sa stau departe de mama mea. Mereu se spune ca baietii sunt mai mamosi. Si consecintele acestei alegeri sunt nesfarsitele laude primite de la parinti dupa ce au venit acasa de la sedinta. Mereu aceleasi laude si felicitari, incat chiar daca nu puteam sa vad viitorul, puteam totusi sa spun cu exactitate cuvintele pe care aveau sa le foloseasca parintii: Extraordinar, felicitari, suntem mandrii de tine, stiam mereu ca putem avea incredere in tine, o sa ajungi departe daca continui tot asa, etc, etc, etc, pentru ca m-am saturat sa enumar. Dupa 15 minute de mers agale prin centrul orasului am ajuns si la liceu. Noul liceu. In fine. Nou pentru mine. M-am uitat pe afisele puse la intrarea in curtea liceului si am vazut unde am intrat: Stiintele naturii. Perfect! Chimie-biologie. Clasa IX-B, cladirea A, etajul 1, sala 2. A-1-2. Va fi usor de gasit. Am plecat spre cladirea A. Dupa putin explorat, am aflat cam tot ce trebuia stiut. Cam toate laboratoarele si cancelaria si secretariatul si contabilitatea si biblioteca erau tot in aceeasi cladire. In curtea imensa se aflau trei claduri: A, B si C. A-ul era pentru copii foarte buni, B-ul pentru copii obisnuiti, iar C-ul pentru restul. Presimt ca o sa imi placa aici. Am urcat pana la etajul 1 si am intrat in sala 2. Nu am realizat ca o profesoara statea la catedra pana cand aceasta ma intreba:

-Va pot ajuta cu ceva?

-De fapt, eu invat in aceasta clasa. am raspuns putin rusinat pentru ca reusisem sa intarzii chiar din prima zi.

-Esti sigur? ma intreba inca odata si isi dadu ochelarii jos.

-Da. Foarte sigur. am raspuns aproape enervat, dar mi-am pastrat calmul ca sa nu fac vreo gafa.

-Numele tau, te rog.

-Edward Cullen.

In timp ce toti ochii se holbau la mine, aproximativ 28 de copii, profesoara cauta numele meu intr-un catalog mic, tip caiet studentesc.

-Te rog sa iei un loc si sa nu ma mai intrerupi.

-Da, doamna.

M-am asezat in ultima banca de langa fereastra, locul de la geam. Se pare ca aceea este diriginta mea. Grozav! Si am reusit sa o enervez chiar de la prima intalnire. Si mai grozav! Dar cu siguranta o sa uite totul cand o sa vada 10 pe linie la toate materiile din catalog. In orice caz, nu aveam chef de palavrageala ei inutila, asa ca am intors capul spre geam si am admirat Dunarea. Apa curgea cu viteza si eu eram prins in acea miscare ce ar putea dura la infinit… Simteam cum imi arunc toata energia negativa in apa si o las sa o poarte unde vrea ea. In acelasi timp, eram atent si la diriginta care indruga despre profesori.

-O sa dati teze la romana, matematica, si aveti de ales doua dintre chimie, biologie si fizica. Trebuie sa va hotarati pana pe data de 15 noiembrie pentru ca profesorii respectivi sa stie sa lucreze mai mult cu voi si sa poata sa ii dea raportul doamnei directoare. Manualele le veti primi maine, asa ca va rog sa va aduceti ghiozdanele, sau o punga foarte rezistenta. Nu veti avea voie cu vehicule motorizate la scoala si… Domnule Cullen, imi poti spune ce am zis mai devreme te rog? ma intreba suparata de aparenta mea lipsa de atentie.

M-am ridicat in picioare si iar s-au fixat toti ochii pe mine. Copii astia chiar nu aveau altceva de facut decat sa se holbeze mereu la mine?

-Desigur, doamna diriginta. Ati spus ca trebuie sa dam teze obligatoriu la romana si matematica, si ca avem de ales doua dintre chimie biologie si fizica. Trebuie sa ne hotaram pana pe data de 15 noiembrie pentru ca profesorii sa ii poata da raportul doamnei directoare. Maine vom primi manualele si nu avem voie la scoala cu vehicule motorizate.

Profesoara se uita ciudat pentru o clipa la mine, ca si cum ar fi cautat ceva ce nu ii spusesem, dar se dadu batuta dupa cateva secunde. Toti elevii din clasa ma priveai cu admiratie. Dar nu facusem nimic. De ce se uitau asa la mine? I-am ignorat si am continuat sa ma uit la apa care curgea. Parca ma hipnotiza. Razale de soare cadeau pe suprafata involburata si se spargeau in milioane de stelute colorate. Nu avea sa imi para rau ca ramasesem in acest oras. De asta eram sigur.

Orele au trecut. Diriginta ne citi regulamentul scolar, de ordine interioara si exterioara, am stabilit cine este seful clasei, si bineinteles ca, dupa ce profesoara s-a uitat in mini-catalog la mediile de admitere, am fost ales eu. Din nou toti ochiii s-au intors spre mine cand profesoara a zis uimita cu voce tare media mea: 9,97. Este o medie buna, recunosc. Dar nu vreau sa fiu iar tocilarul clasei. Si pentru Dumnezeu! Asta e deja a treia oara cand se holbeaza toti la mine! Daca o sa o tinem tot asa, nu o sa mai am degete ca sa numar!

In sfarsit dupa patru ore continue de dirigentie am plecat acasa. Sau cel putin asta ne-a spus profesoara sa facem. Dar eu am plecat in directia opusa casei, adica spre port. Nu aveam de gand sa plec nicaieri, daca asta va intrebati. Vroiam doar sa aud mai bine sunetul apei, la fel de ispititor pentru mine ca si chemarea unei sirene. Vroiam sa privesc de aproape curentii care ma hipnotizau. M-am asezat pe o bancuta si am stat acolo, privind si ascultand, pana cand imi suna telefonul. O melodie dulce, de leagan, cantata la pian.

-Da, mama. Ce s-a intamplat? am zis fara sa ma uit la numele apelantului.

-Ai intarziat iar, dragule. Tatal tau tocmai a venit de la balet. A luat-o pe sora ta de acolo si te asteptam cu totii de 15 minute. Ai de gand sa vii acasa sau mancam fara tine? era putin suparata. Ba nu. Mama mea nu era niciodata suparata. Nemultumita.

-Vin chiar acum. O sa ajung in 10 minute daca ma grabesc putin. Pa, mama.

-Pa, dragule.

Am plecat grabit spre casa. Si spre surprinderea mea, chiar m-am miscat repede. Am ajuns in exact 10 minute. Alice topaia fericita prin casa ca un mic spiridus incarcat cu prea multa energie. Scoase o mapa transparenta din gentuta ei, iar din mapa scoase niste foi pline de portative si note muzicale.

-Trebuie sa exersez pe melodia asta. canta ea fericita. Si o sa ma ajuti, nu-i asa? adauga serioasa de data asta.

-Dupa ce o sa mananc. am adaugat, si un zambet poznas imi juca pe fata.

Ea imi vazu starea si imi intoarse zambetul. Era ca un mic ingeras cu parul negru ca smoala si ochii la fel de verzi ca ai mei.

Ne-am asezat cu totii la masa. Ziua trecuse alarmant de repede, iar asta nu era bine. Pentru ca nu apucasem sa imi compun noul cantec.

De cand statusem pe acea bancuta in port, parca eram plin de energie si electricitate. Apa imi dadea din energia ei. Luna imi limpezea mereu gandurile… Se pare ca ador apa si tot ce e legat de ea. Am mancat incet. Exagerat de incet, pot spune, iar mama se uita la mine si mai avea putin si izbucnea in ras. Tata ma privea dezaprobator din capul mesei, iar sora mea… Ei bine Alice mi-ar fi bagat pe gat pireul pe care incercam sa il mananc de 3 minute si m-ar fi tarat pana in camera mea la pian. Aproape ca aveam si eu probleme in a ma abtine sa nu izbucnesc in ras.

In cele din urma, dupa ce am facut o adevarata parada din inghititul ultimului dumicat de mancare – si asta numai de dragul surorii mele – am plecat cu Alice in camera mea pentru a exersa amandoi la ce ne pricepeam cel mai bine sa facem: sa cantam si sa dansam.